Atunci când mănânci faci anumite alegeri conștient. Trebuie să ții cont de unde vine ceea ce mânănci, cum a fost preparată și cum a fost depozitată mâncarea.
Mâncăm pentru a ne acoperi 3 tipuri de nevoi:
1. prima nevoie este cea fiziologica – mâncăm ca să trăim – prin alimente ne aducem aportul de nutrienți și energie
2. a doua nevoie este le nivel psihic – foarte multă lume mănâncă pe fond emoțional, hrana fiind astfel un medicament care ne calmeaza și ne oferă anumite momente de fericire
3. a treia este la un nivel al plăcerii – atunci cînd mâncăm acest lucru ne produce o plăcere imediată
Atunci când vrem să mâncăm sănătos, mulți dintre noi renunță la 2 din cele 3 tipuri de nevoi respectiv 2 si 3 și mănâncă doar pentru a acoperi nevoia fiziologică. Pe termen scurt poate fi o soluție dar pe termen lung acest lucru poate duce la frustrări.
Acest tip de restricții se regăsesc în majoritatea dietelor comerciale, în ceea ce citesc pe internet sau aud de la diverse persoane, de aceea cu cat dieta este mai restrictiva cu atât frustrările sunt mai mari. De aceea multă lume după ce termină o dietă restrictivă acumuleaza rapid kilogramele pierdute si de obicei pun in plus alte kilograme.
Atunci când alegi ceea ce mănânci urmează sfatul: Investește în tine! – Ca și în multe alte aspecte ale vieții tale pe care le urmărești să îți asigure confortul dorit (o casă mai bună, o scoală mai bună) și în cazul alimentelor trebuie să urmezi acelasi lucru.
Atunci când alergi după cantități mari de alimente la un preț mic (acele oferte minunate) acest lucru înseamnă alimente goale fără nutrienți, realizate industrial. Nu uitați că „economiile” de acum înseamnă bani cheltuiți în viitor pe medicamente. În plus toate acele cantități nu sunt necesare nevoilor noastre ceea ce ne forțează să mâncăm mai mult pentru a nu le arunca daca tot am dat bani pe ele.
Câteva reguli de care trebuie să ții cont atunci când vrei să mănânci într-un mod care să te ajute:
1. mănâncă nutrienți și nu calorii – atunci când alegi să mănânci trebuie să ții cont de nivelul de nutrienți esențiali pe care il aduce alimentul respectiv, deoarece dacă mănânci alimentele goale corpul tău îți va cere mai multă mâncare pentru a putea funcționa, ceea ce te duce la depășirea caloriilor și deci la îngrășare.
De exemplu: la micul dejun ai prefera să mănânci un croissant cu ciocolată. Acest lucru îți va aduce un număr de aproximativ 500 de calorii goale și corpul tău îți va solicita energie într-un timp scurt. Dar tot de apoximativ 500 de calorii poți alege să mănânci 3 biscuiți wasa cu 50 g avocado, 1 rosie, un castravete si 2 oua fierte sau 100 grame șuuncă de praga, ceea ce îți va aduce mulți nutrienți esențiali în organism și atunci senzația de sațietate va fi pe termen mai lung. Tu ce ai alege?
2. Echilibrul este cheia succesului si moderația – Ideal este să ai un regim alimentar cât mai variat. Atunci cand nu mananci variat nu ii oferi corpului nutrientii esentiali pentru sanatate. Multa lume mananca multa carne, multe faionase si mai putine lactate, legume si fructe. Fructele contin multe vitamine si antioxidanti, lactatele contin calciu, iar carnea rosie (mult blamata) este foarte bogata in fier si alte minerale. Totul tine de cantități, echilibrul între diferite grupe alimentare și moderație. Dacă alegi un regim alimentar dezechilibrat care se axează foarte mult pe o anumită grupă de alimente (prea multă proteină) vei avea carențe nutriționale chiar dacă încerci să îți atingi numărul de calorii.
Este important să consumi cantități necesare nevoilor tale și nu ale colegului, deoarece organismul tău trebuie să facă față activității tale fizice și intelectuale. Cantitățile depind de mai mulți factori printre care: sexul (feminin sau masculin), vârsta, nivelul de activitate fizica, starea de sănătate. Uneori deși ne dorim să mâncăm mai mult trebuie să ținem cont de necesarul nostru de nutrienți.
3. Mănâncă și carbohidrați! – Atunci când nu îi oferi corpului energie din cea mai importantă sursă, acesta nu își poate reface rezervele de glicogen și astfel coprul va ajunge să consume proteine pentru energie, ceea ce va duce la pierderea unei cantități din masa musculară ceea ce duce la încetinirea metabolismului. Intrăm într-un cerc vicios deoarece deși frustrările există datorită renunțării la anumite alimente preferate nu reușim să slabim și pe termen lung chiar reușim să ne îngrășăm.
De unde îți poți lua carbohidrații sănătoși: fructele și legumele și chiar produsele lactate conțin carbohidrați, paste din făină integrală, quinoua, orzul, fasolea rosie sau neagra, mazărea, cartofii, porumbul
4. Ai mare grijă la gustări – E bine să mănânci între mesele principale, dar aceste gustări trebuie să fie de calitate si doar daca ai nevoie. De altfel multă lume ciugulește un biscuite, un covrig, o napolitană, bea sucuri acidulate cu mult zahar fără să ia în considerare ca și aceste aspecte aduc un aport de energie de care coprul tau nu are nevoie, ceea ce il obliga sa depoziteze aceste cantitati sub forma de grasime pentru a avea de consumat atunci cand va avea nevoie. Problema este, ca la un stil de viata sedentar el nu va avea nevoie de acest surplus si va tot adauga.
5. Atunci cand mananci o masa ai grija sa fie consistentă – respectiv să conțină multe categorii de nutrienți care vor acționa sinergic. Incearcă la fiecare masă să ai carbohidrați, proteine și grăsimi sănătoase.
Maine vorbim despre nutrienți.